Fotografia pe internet

Articolul a fost refuzat de revista pentru care l-am scris, nu e prima data nu o sa fie ultima data. Sper sa va placa mai mult decît redactorilor știu ca nu este un tutorial dar nu am scris nimic bun pana acum. O sa caut cele mai vizionate articole și o sa scriu ceva în continuarea acelora.


Fotografia și internetul sunt cele mai importante idei de democratizare a informației din secolul al XIX-lea, respectiv al XX-lea. Doua idei care au schimbat modul în care noi ne raportam la informație în acest secol. Intre timp, nu știu cum de s-a ajuns ca viziunea despre arta și fotografie sa fie sinonima cu cea a magazinelor de bricolaj. Nu spun acestea pentru a face o gluma, spun doar, ca internetul este plin de maeștri în special Leo da Baumax. Când intri în raionul cu rame și reproduceri după artiști generici, ești izbit de imaginile care întruchipează toate genurile și toate temele predilecte întâlnite în fotografia găsită pe internet la momentul actual. O excepție ar fi “nudul artisc”, care aduce aminte de tapiseriile promovate de o anumită categorie socio-profesională, răspunzătoare de sarcini utile crescute și un număr mare de roți.

Fotografia pe internet se învârte în jurul rețelelor de socializare fie că e vorba de bloguri, sau pagini de facebook. In jurul acestora s-au creat reviste online, guru online și cursuri offline.

Toată lumea este fotograf pe facebook și toți fotografii sunt pe facebook. Ești asaltat de necunoscuți care își promovează cine știe ce eveniment, cumetrie cu fotografii, portofoliu pe care neaparat trebuie să îl vezi, blog pe care neapărat trebuie sa il citesti, cafenea artistică cu … înțelegeți mai departe.

Se dezvoltă comunități care afirmă că aparatul lor este mai tare decât aparatul divinizat de o altă comunitate. Pe aceasta platformă se adaugă certuri intre adevărații consumatori care se identifica cu produsul pe care l-au cumpărat. Dacă firmele de mezeluri ar fi descoperit acest joc de marketing am fi văzut doamne cărnoase ambalate strâns în hainele lor pe care ar scrie strident “Sunt Salam Victoria!”. Pe lângă acestea există alte comunități, unele chiar rezonabile.

Cele mai active și cele mai puțin rezonabile, sunt comunitățile puternic sponsorizate de distribuitori de echipamente foto cum af fi F64. Pe lângă fotografia online, ei sponsorizează activități și evenimente ale persoanelor care fac workshop-uri de prezentare de echipamente. Problema apare când încerci sa înveți ceva de la cei care încearcă sa îți vândă un produs, e ca și cum ai încerca sa înveți despre femei din reclamele la prezervative, sau despre adevăr de la biserica.

AAFR – Cel mai mare fotoclub de pe vremea comunismului continua să se zvârcolească în era digitala. In mare este populat de aceiași “Artiști ai poporului” din frumoasa eră, care continua sa producă aceleași lucrări de “înalte valori artistice pentru societatea multi lateral” nedezvoltată. Ultima dată când am citit ceva despre ei, se certau aprig ca nu poate fi un ungur prim-ceva la ei pentru ca ei sunt romani. Xenofobia este amuzantă doar gâfâită în spume de stimabilul europarlamentar, asa că am închis repede pagina și mi-am jurat că o să ii ascult la fel de mult ca pe Tribun.

Ca o reanimarea a fostelor fotocluburi sătesc/orășenești apar Agora foto, Bad or good, lomo.ro, comunitati relativ mici, sub 1000 membri activi, unde membrii vechi sunt lăudați de membrii noi care doresc sa fie recunoscuți local ca fiind de bun augur.Se pot întâlni, din păcate destul de des articole despre artiștii vremii, în care un membru îl proclama pe un alt membru: “unu dintre cei mai apreciați artiști fotografi din România” și reversul la scurt timp după.

Am pornit sa scriu un articol despre polii de putere ai acestor comunități, dar după multe încercări și întrebări am realizat ca puterea acestora sta în faptul ca sunt destul de multi care sa susțină ca sunt buni, nu în lucrările lor sau realizările acestora. Am încercat sa înțeleg argumentele pentru care aceștia sunt “buni” dar singurul lucru important despre ei este pregătirea lor submediocra. Noțiunile acestora despre arta, se opresc la frumos, istoria fotografiei este exclusiv intre Ansel Adams si Cartier Bresson, istoria mediului fotografic începe cu Leica, iar din punct de vedere filozofic estetica=frumos.

In momentul în care faci gresala sa întrebi de ce unul dintre membrii lor de top este bun/relevant răspunsul este halucinant. Începe cu “Dezavantajul lui este ca s-a născut în România, altfel era mare” și continua în același registru în care își argumentează ideile mătușa acea singură care crede febril în Dumnezeu, spirite, reincarnare ,gândirea pozitiva, dacă spui ceva rău se v-a întâmpla deci trebuie sa spui doar lucruri bune, iar substanțele chimice sunt rele și trebuie interzise și încheie cu ceva despre căinii vagabonzi,unde oamenii sunt invariabil de vină. Dar sub toate aceste convingeri care te fac sa stai tot timpul cu fața spre ea, știi ca este o persoana buna și în plus toate animalele ei sunt foarte bine îngrijite, chiar e greu sa ai grija de atâtea pisici.

Fotografii în vârstă care activează pe internet sunt persoane cu adevărat agreabile și de cele mai multe ori bine intenționate, dar cate lucrări cu poetica copăceilor alb negru versiunea extra contrast poți suporta? Pe de alta parte cei de sub 40 de ani sunt o clasa aparte, sinistru de prost pregătiți dar înfipți. Cea ce nu știu despre istoria artei/tehnica/filozofie/estetica/fizica compensează prin discurs motivațional. Apelează la emoție ieftina și spălăcită pentru a face pompoasa banalitatea “totul este despre viata”, “secretul succesului se afla în tine”, după modelul cultural eseistic Mihaela Rădulescu.

Un caz aparte este un domn care și-a înființat un grup fotografic cu nume de săptămână și prietenii lui cu care da o ture prin Cuba unde tine workshop-uri si găsește chiar și amatori pentru asta. Recunosc, aici nivelul manelistico-telenovelistic ii avantajează. Nu exagerez când spun nivelul manelistico-telenovelistic, dacă îl mai țineți minte pe Mircea Radu, acel domn care prezenta o emisiune de cultura numita “Din dragoste”, dacă nu mai țineți minte Marinel+Ciociolina=love(le). Acest domn ținea o prelegere/workshop, pe scurt “ceva” în cadrul carea ii învață pe alți cum sta treaba cu fotografia și mai mult de atât cei prezenți îl și ascultau, evident după plata unei taxe aferente.

Revistele care sunt din fericirea din ce în ce mai puține la număr, sunt mânuite de aceleași mari personalități din domeniu, “buni pedagogi” de altfel. De fapt acestea sunt o afacere prospera. Calitatea lor este girata chiar de magazinele precum F64 care iți taie bilete. Dar dacă doriți sa citiți o critică foarte bine construită, internetul are soluția pentru asta sub forma blogului amintirifoto.wordpress.com. Autorul este anonim pentru a opri din fașă reflexul de a analiza cine a spus , nu ce a spus.

O sa închei articolul pe o nota mai bună. Unul dintre fotografi cu un traseu interesant pe internet este Alex Gălmeanu, pe lângă cariera de fotograf profesionist mai are și câteva proiecte artistice precum un film scurt făcut de el. Mi-a atras atenția “Instruction manual” îl puteți găsi pe youtube. Printre altele este interviul făcut de TVR cultural, formatul e bizar dar răspunsurile lui sunt chiar în regulă, din nou poate fi găsit pe youtube. Unul dintre lucrurile pentru care merita apreciat este seit-ul Muzeuldefotografie.ro unde poți găsi fotografi de alta data și poți ajuta cu fotografii sau texte. După ce terminați de citit chiar va rog sa cautați seitul, poate sunt prea entuziast dar cred ca trebuie salutata ori ce inițiativa pentru crește nivelului cultural. In era digitala informația e libera dar are nevoie de sprijin.

Advertisements

About this entry