Printurile produc gunoi

Arhivarea imaginilor a fost o problema si acum 10 si acum 20 si acum 50 si acum 100 de ani. Chiar daca imaginile nu ar fi perisabile fizic, ar fi perisabile moral. Evenimentul fotografierii a disparut, producem prea multe fotografii pentru a fi relevante ca si actiune.
Printarea produce gunoi, in cel mai bun caz. Gasesti in piata de vechituri mi de imagini printate argentic pe care nimeni nu le vrea. Care este diferenta intre ele si imaginile corupte digital?

Asa imi incepeam un comment pe blogul unui impotent maestru. Toata aceasta problema vine pe fondul perisabilitatii fotografiei digitale, paradoxal mediul care nu imbatraneste dispare mult mai usor decat fotografia analog care este creata prin distrugerea granulei de argint. Tin minte ca citeam acum cativa ani un discurs despre damnarea memoriei conducatorilor care nu au lasat o mostenire propice in imperiul roman, acest lucru se facea pentru ca ei contraveneau principiului de putere si dreptate pe care Roma si-l impunea sinelui. Fotografia este o forma de comunicare, ea isi subordoneaza existenta conceptuala regulilor semioticii si de acea poate fi considerata arta. Dar acest lucru are si dezavantaje: ca ea sa poate fi considerata un element valid semiotic trebuie sa transmita ceva important intr-un mod relevant. Ideea de relevanta apare foarte pronuntat in cultura actuala, luand in considerare ca producem obiecte care au o discrepanta intre uzura fizica si uzura morala.

Lucrurile a caror rezistenta fizica este mai mare decat rezistenta morala devin gunoi in momentul in care utilitatea lor primara s-a incheiat. Gunoiul este un obiect inutil si nefunctional.

Acum ca am definit gunoiul pot explica de ce majoritatea fotografiilor sunt gunoi si devin un gunoi foarte periculos odata cu printarea.

Majoritatea fotografiilor sunt facute pentru a fi relevante maxim 3 zile dupa momentul cu pricina.

  1. Momentul fotografiereii este relevant ca si gest pentru ca el este cel creator de fotografie cu copacei, sau inregistrator daca doriti de fotografie cu copacei.
  2. In termen de 24 de ore iti descarci imaginile si le dai un maglavait sau dai cu solarizarea, si copaceii tai acum arata mai apetisanti pentru public.
  3. Dupa maratonul de editare care nu a schimbat cu nimic mesajul sau lipsa lui, o postezi pentru ca amicii/rudele/persoanele care la randul lor doresc sa le spui “bun” sa iti spuna “bun” si “vot” fotografiei tale cu copacei.
  4. In termen de 48 de ore toata lumea s-a uitat la copaceii tai si ti-au spus ca esti tare de tot si ca copacei ca aia nu au mai vazut.
  5. 72 de ore de la momentul cu copacei nimeni nu o sa mai ajunga sa vada copaceii tai pentru ca exista si altii care au fotografiat aceiasi copacei si ei la randul lor doresc sa se afirme si sa fie iubiti pentru copaceii prestati.
  6. 72h+ tocmai a expirat termenul de valabilitate a fotografiei cu copacei asa ca fotografiile se pierd in neantul de pixeli si coduri binare pe care era digitala il numeste cimitir.

Uitati-va la fotografiile de pe Bog (ca exemplu) daca nu ma credeti. Dupa ce a ajuns la a 3 pagina numarul de vizitari scade drastic daca imaginea nu este repromovata. Sunt membrii din 2004 cu fotograii exact din acea era pe care nimeni nu doreste sa o mai vada pentru ca termenul  de expirare a trecut de mult. Numarul de fotografii facute de ei este atat de mare incat nici macar ei nu isi aduc aminte bine ce era in fotografia respectiva.

Salvarea prin print

Acest lucru se observa la fotografii batrani, cei care inbatraneau teminand un film ca doar fiecare pozitie costa bani. Si daca printai 1 cadru il plimbai pe la toate expozitiile pana se tocea dupa care iti agasai rudele/prietenii/cunoscuti de ii curbai colturile printului. Problema este ca acel print era important pentru ca era singurul mod in care puteai vizualiza imaginea si pentru ca lumea nu producea multe fotografii; astfel copaceii tai erau un spectacol magic al realitatii pe care lumea il inghitea. Dar acum lumea nu mai este uimita de un print, avem televizioare, monitoare, reclame chiar si abecedarul ne este colorat asa ca si acel print este menit sa dureze 72h. Acelasi lucru se intampla si inainte de cimitirul de pixeli doar ca viata acelor printuri era ceva mai lunga de 3 zile; in fiecare piata de vechituri o sa gasiti sute/mii de fotografii din anii 40-70 pentur 50 de bani pentru ca nimeni nu le mai foloseste, nimeni nu mai tine minte cine erau aia si daca mai tin minte cine erau aia oricum nu le mai pasa. Ganditi-va ce se va intampla cu fotografiile cu copacei si pisicute? o sa ajunga la gunoi pentur ca nimanui nu ii va pasa de reprezentarea stereotipica a copaceilor de pe dealul anonim.

Pe langa toate aceaste inconveniente , ca sa printezi ceva iti trebuie resurse, un print bun costa mult; va trebui sa depozitiezi undeva printul sau sa il arhivezi, lucru care necesita un spatiu, timp si atentie constanta; in plus trebuie sa fie ferit de praf si lumina puternica.

Dar intrebarea si mai mare este de ce, de ce sa printezi, frica de propria-ti mortalitate este atat de mare incat ai produce orice doar ca sa “lasi ceva”; pentru a te simti special trebuie sa faci lucruri inutile, sa te chinui pentru ca fanteziile tale sa existe intr-o stare latenta care nu poate fi conceretizata?

Raspunsul este da, pentru ca fotograful sa se simta important o sa isi printeze lucrare dupa lucrare doar ca sa pastreze iluzia ca intr-o buna zi lucrarile lui o sa fie descoperite ca cele a lui Ion B, sau Tichy

Advertisements

About this entry