Frumosul si arta

Daca nu întrebi ce este frumosul toată lumea ştie, daca intrebi nimeni nu are un raspuns. Se vorbeşte despre arta ca despre întruchiparea frumosului,  iar despre frumos ca fiind cea mai înalta distincţie. Dar ce este frumosul?

Frumosul este o noţiune foarte simpla, doar ca în prezent este formata din doua noţiuni mutual exclusive,  rezultand astfel o noţiune contradictorie. Cele doua noţiuni sunt: frumosul ca proprietate a unui obiect (obiectiv) şi frumosul ca noţiune a subiectului (subiectiv). Chiar dacă ele sunt contradictorii le veţi găsi în filozofia fiecărui individ (gândirea normala) ca o forma facila de argumentare. Nu putem vorbi despre aceasta drept o ipocrizie suprema deoarece aproape toate noţiunile fundamentale sunt formate pe fundamente contradictorii.


  • Frumosul obiectiv (sec XVIII)
  1. Frumosul este o proprietate a unui obiect, este exaltarea simţurilor lipsite de concept. Proprietatea frumosului poate fi apreciata doar de cei cu “gust” iar cei care au “gust” apreciază noţiunea despre frumos pentru ca sunt un public “luminat”. Acest tip de frumos se numeşte frumos teleologic pentru ca necesita existenta unei divinităţi, nu o divinitate anume. O divinitate atotputernica care sa fie punct de ancorare a principiului obiectivităţii este suficient. In lipsa unei noţiuni care sa gireze universalitatea noţiunea nu poate fi argumentata decât ca fiind subiectiva. Pe lângă teleologica, frumuseţea obiectiva este empirica, adică perceputa prin simţuri si nu prin raţiune rece. Asa ca nu trebuie argumentata, ea nu poate fi argumentata, e frumoasa şi basta, ca la manele, după ureche şi incontestabil. Acest lucru este absurd pentru ca lipsa de concept este justificata prin conceptul divinităţii, iar conceptele religioase nu sunt concepte? Partea şi mai interesanta este ca noţiunea obiectiva trebuie sa fie înţeleasa printr-o metoda empirica. Pentru secolul XVIII acest lucru nu era paradoxal pentru ca se credea ca simţurile noastre sunt obiective, toţi vedem acelaşi lucru, toţi simţim acelaşi lucru, etc. Toate simţurile noastre sunt identice pentru ca ele sunt modelate după adevărul divin, tot ceea ce vedem este realul absolut si nu exista nimic mai mult de atât. As vrea sa spun ca am trecut peste aceasta gândire de secol XVIII, dar încă dam în mod frecvent peste retorici care demonstrează contrariul. Unul dintre exemple este în articolul meu despre faptul ca nu exista fotografie color, unde toată lumea îmi spunea ca ei asa vad ca argument al realităţii.
  2. In acest cadru arta funcţionează pentru majoritatea lumii deoarece exista nişte repere clare care constituie frumosul, iar arta este în cel mai bun caz o amestecare ale acestor repere. Exista însa cercuri vicioase care determina aceasta gândire sa fie viciata. In primul rand frumosul este arbitrar, dacă frumosul este o judecata de gust care nu poate fii supusa raţiunii (argumentării/explicaţii) înseamna ca cei care au gust sunt cei care promovează valorile tradiţionale fără ca sa le poată pune sub semnul întrebării pentru ca atunci nu ar mai avea gust.
  3. Exemplul cel mai bun este: Fata este frumoasa, pentru ca exista un model de frumuseţe iar ea se pretează la acesta.
  4. (Tin minte o gluma pe care o făcea profesoara mea de estetica din facultate: dacă arta este culminarea frumosului iar acea fata este incontestabil frumoasa înseamna ca cele mai mari unelte artistice sunt penisul şi vaginul)

  • Frumosul subiectiv

Frumosul nu mai este o proprietate a obiectului ci una a subiectului care emite acesta judecata. Opinia mea este cea valida, pentru ca este o judecata personala, nu exista obiecte frumoase, doar privitorul prin prisma culturii/întâmplărilor/trairilor/stării mele de moment anterioare vede în acel obiect însemnătatea frumosului. Acel obiect poate fi chiar urat pentru alte persoane. Pentru acest tip de frumos este nevoia de moartea Dumnezeului vostru, si a tuturor celorlalţi zei. De fapt avem nevoie de inexistenta acestora, moartea fiind mai degraba un termen de spectacol. Nu este o problema religioasa ci o perspeciva a valorilor; fiecare religie spune ca valorile ei sunt mai bune, frumosul acesta fiind o rezultanta a virtuozitatii definite de ei, deci a valorii religioase care este bazata pe simţire si nu pe raţiune. Esti(eşti imaginea divitatii) frumos pentru ca esti o copie a divinitatii, si cu cat este o copie mai exacta cu atat esti mai frumos. Daca frumusetea este la purtator inseamna ca dumnezeu nu exista, pentru ca valorile fundamentale ale divinităţii sunt intruchipate in bine respectiv în frumos. Cu cat eşti mai frumos cu atât eşti mai aproape de divin respectiv absolut. El fiind absolut tu poti sa iti construiesti toate celelalte valori in jurul acestei certitudini. Acest lucru nu suna rau, dar daca fiecare are dumnezeul lui cu valorile absolute, înseamna ca judecata ta nu mai poate fi absoluta pentru ca este la fel de valida ca a celuilalt. Deci enunturile absolute ale fiecaruia sunt la fel de valide pentru ca sunt bazate pe opinie neancorata decât în trăiri de moment a unui subiect.

Aceasta noţiune este negata pe motivul ca arta nu poate exista în acest cadru de gândire; dacă arta este frumos si frumosul este subiectiv inseamna ca mergand prin expozitie lucrarile ar trebui sa dispara in functie de parerea fiecarui individ in parte. Pentru a rezolva aceasta problema se introduce in ecuaţie un arbitru sub forma unui Curator. Judecata lui de gust este mai presus de judecata celorlalti pentru ca el o are cultivata. Cu toate acestea este ciudat sa vorbesti despre cultivarea unui sentiment pentru ca poti sa il mimezi, dar nu cred ca poti invata un sentiment. Nu cred ca poti invata durerea, poti recunoaste sentimentul de durere, dar nu poti sa il dresezi, sa il cizelezi, in cel mai bun caz poti sa iti educi autocontrolul care este ignorarea sentimentului. De aici rezulta ca un curator poate sa isi educe in cel mai bun caz ignorarea frumosului. Evident ca este hilara argumentarea pentru ca arta nu are nici o legatura cu frumosul.

[Acesta se mai numeşte şi toleranta pentru ca apare în cultura europeana după ce Catolicii (universal) şi Ortodoxii (adevăr) au decis ca războaiele dintre ei vor rezulta în dispariţia ambelor tabere, si asa a apărut noţiunea de toleranta ca un armistiţiu intre doua forte care nu pot câştiga una în fata celeilalte. Asa ca ideile despre care spuneţi ca sunt “părerea cuiva” nu sunt părerea oricui, sunt părerea unui interlocutor pe care nu puteţi sa îl “învingeţi”]

Am inceput prin a spune ca lumea este ipocrita pentru ca foloseşte ambele noţiuni chiar dacă sunt mutual exclusive pana la proba contrarie.

Ii arătam lui Georgică o blonda voluptoasa şi îl întrebam cum ţi se pare Georgică. Georgică stergandu-si cu mana care nu este ocupata balele de la gura, asuda ca da, e frumoasa blonda. Si va sustine acest lucru cat timp nu este contrazis, si de oricate ori il intrebi iti va spune ca este o calitate a blondei ca este buna. Dar in momentul in care il aduci pe Marinel el iti va spune ca lui ii place ca femeile sa fie:”mai multe”. Isi schimba blonda voluptoasa caracateristicile in momentul in care Marinel intra in camera? Evident ca nu; este aceiasi blonda si mainile lui Georgica tot nu se vad. Dupa ce termina ce facea, Georgica ne da raspunsul: mie imi place, tu nu stii sa vezi frumusetea, dar Marinel vede frumusetea intr-o femeie de 296Kg. Cine are dreptate?

In realitate ambii sunt onanisti de profesie, care le-ar spune orice fetelor ca sa … procreeze (sau ceva in liniile astea). Nici una nu poseda calitatea de frumoasa, doar ei le vad ca atare; pentru ca este mai comod cand nu te contrazice nimeni, frumusetea este obiectiva si daca mitocanul apare frumusetea este subiectiva. Toti facem asta, se numeste adecvarea discursului la interlocutor. Ca sa fim pretentiosi acesta se numeste adevarul intersubiectiv; as vrea sa pot termina discutia spunand ca toata lumea este ipocrita si intr-un fel este, dar adevarul este ca nu sunt. Pentru ca adevarul nu este … nu exista, apare doar ca o notiune utopica bazata pe o conventie intre persoane mai exact un acord intre subiectivitati. Adevarul este important pentru ca in lipsa lui nu putem defini nimic, nici un fel de notiune, iar frumosul este o notiune.


  • Frumosul intersubiectiv.

Un obiect are o proprietate de genul tare, moale, frumos in functie de parerea persoanelor care se conving unele pe altele de aceasta si aceea este bucatica lor de adevăr. Noi învăţăm ce este frumosul pe baza experientelor noastre anterioare şi cum experientele noastre anterioare sunt diferite înţelegerea noastră despre frumos este diferita; cu toate astea persoane dintr-un anumit grup au o versiune asemănătoare despre frumos, iar persoane din alt grup au o versiune diferita despre frumos. Frumosul este o convenţie intre persoane dintr-un anumit mediu (casta). Daca intri pe un forum de pictura o sa găsești persoane care vor sa înțeleagă frumosul diferit fata de persoane pe un forum de automobile sau un forum de tâmplari.

Frumosul este o convenție (înțelegere) a unui numar de persoane. Valoarea de plauzibil (adevăr) pentru ei a frumosului este direct proportional cu numarul de persoane care adera la acest abstract¹. Convenția nefiind bazata pe nimic concret,  valoarea de adevăr este data doar de cea mai mare capacitate de persuasiune. Nu uitați ca capacitatea de persuasiune nu este sinonima cu ideea de evidenta/adevar; dacă ar fi corelate cele doua, marketingul nu ar exista.²

Argumentul istoric este cu atât mai futil, pentru ca istoria cauta staticul în mișcare. Articolul de fata corespunde vederii postmoderne despre frumos și nicidecum celei istorice (cea mai abordata). Un argument bun de plecare este faptul ca noi nu trăim în istorie, noi trăim în prezent iar o viziune despre frumos a secolului al XIV-lea ar fi retrograda. Sa nu mai spunem despre cultura ante-moderna și moderna care sunt un gunoi, o bariera în gândire care justifica genocid, violenta, rasism, purificări etnice și religioase. Nu este o instanta de posibilitate, acea cultura chiar a justificat pe parcursul istoriei aceste lucruri greu de calificat. Evident ca nu au fost ucisi oameni în numele frumosului, dar “frumosul” este una dintre noțiunile fundamentale ale respectivei culturi.

Frumos este important pentru arta, justificand gustul sub termen de plăcere. Ne place => este frumos ; nu ne place => este urat, le place altora.  A vorbi despre arta în termeni de plăcere sau neplăcere  nu spune nimic despre lucrare, ci despre privitor. Apreciare artei din punct de vedere a subiectivității reprezinta analogul urechii care se asculta pe sine și ignora vocea.


Am scris 8 articole într-o perioada de 6 luni; fiecare articol cred ca avea greşelile lui capitale; acesta este cel mai scurt dintre ele şi cel mai bine structurat, discuţia fiind insa mult mai vasta. Sunt persoane care scriu teze de doctorat la ITA pornind de la înţelegerea frumosului. Am ales o versiune foarte concisa pentru ca ar fi o insulta pentru cei care tratează acest subiect sa abordez din același unghi problematica.

1. abstract= gol,  cu rol de suplinire, cu rol de analog.

2. Adevar ≠ Minciuna | Minciuna este legata de moralitate nu de adevăr. | Moralitatea se referă la un sistem de interdicții. |

Advertisements

About this entry