Smena 8m2

Acum câteva luni dezbăteam cu un prieten  teoria care susţine existenta a doua categorii de artişti: “fereastra” si “oglinda” . Clasificarea se bazează pe narcisismul individual. Discuţia in sine nu a fost atât de interesanta precum a fost gluma de final:

Fotografia este activitatea specifica unui cal, pentru ca nu tratează decât subiecte plasate in fata acestuia.

Majoritatea persoanelor tratează “secunda decisiva” care implica decuparea lucrurilor din fata individului, glorificând aceasta perioada infima si creditandu-o cu caracter de adevăr, acest lucru nefiind rau, dar fotografia este mult mai vasta. Astfel, secunda decisiva devine o simpla limitare a factorului de gândire uman, “Secunda decisiva” putând fi repetata de sute de ori prin reexpunere. In mod stereotipic, fotografia tratează subiecte aflate strict in fata aparatului, acest lucru nefiind neapărat adevărat/necesar. Acesta retorica este strâns legata de caracterul obiectiv de reproducere al fotografiei, care este fals pentru ca este vorba de o proiectie.

Primul exemplu care îmi vine in minte pentru a mă argumenta sunt colajele domnului Iosif Kiraly , dar nu cred ca sunt chiar cele mai bune exemple, aşa ca o sa mă axez pe “fotografia directa” după cum ar spune Dorel Găina, mai exact aparatele anamorphotice care nu cuprind lucruri aflate in fata aparatului, dar parca nici acestea nu sunt chiar ceea ce îmi doream eu, pentru ca ele folosesc marginile extreme ale cercului de proiecţie a unui obiectiv. Deci, prin extensie, este prea asemănător.

Fondul problemei este combinaţia [articol redscale]+[discuţie despre tridimensionalitate/stereoscopie]. Daca un film se poate expune prin ambele parţi, de ce nu o facem simultan? Intersecţia imaginilor aleatorii care ne violează simţurile nu sunt interesante?

 Gatitul se bazeaza pe combinarea ingredientelor!

Coincidenta a facut sa trebuiasca sa repar un Smena 8m zilele urmatoare. Reparatia trebuia sa fie simpla, dar la final imi lipsea unul din aparate si aveam multe piese in plus.

Aparatul este un rangefinder care (din cate am spus anterior) are scopul de a fotografia si in fata si in spate simultan, un fel de fotografie fata verso. Pentru a obţine o concurenta vizuala intre cele doua proiecţii, obiectivul primar are ataşat un filtru albastru cu un factor de absorbţie a luminii asemănător cu cel al stratului roşu de pe pelicula. Acest lucru ajuta la o expunere relativ egala, astfel nefiind nevoie de compensare pentru nici unele din fete.

Cele doua obiective funcţionează independent unul fata de celalalt, fiind necesara ajustarea separata a fiecărui obiectiv, lucru care surpinzator coincide cu filozofia Smena.

Declanşarea simultana mi-a creat cele mai multe probleme, prima soluţie fiind o plăcuta de metal prinsa de cele doua declanşatoare., doar ca este imposibil sa apeşi in aşa fel incat sa declanşezi simultan,iar in majoritatea cazurilor am declanşat doar cu unul din obiective. Aşa ca am  m-am inspirat din natura si am folosit invenţia care a creat civilizaţia: Degetul indexabil ( in cazul meu ambele degete indexabile), astfel reusind sa obţin expuneri simultane.

O sa postez mai multe imagini ale acestui aparat cand o sa reusesc sa scriu articolul despre colectia mea de Smena, dar pana atunci o sa va arat doua imagini obtinute cu aparatul. Din pacate, accesul la un scaner este din ce in ce mai precar, asa ca trebuie sa va multumiti cu imagini relativ aleatorii facute pentru un test.

Advertisements

About this entry