“Sony” DL2000A

Este unul dintre acele puține aparate care prezintă caracter antropologic specific zonei in care acesta a fost comercializat. Rareori se poate spune ca exista un aparat damnat memoriei colective care sa se fi pretat perfect cerințelor pieței dintr-un moment.

Aparat la sfârșitul anilor `90 in momentul in care tehnologia digitala era in plina expansiune in vestul Europei, iar in estul Europei aceasta se infiltra încet, dar la un preț prohibitiv. Înafara de acest aparat, nu exista un alt aparat care sa fie produs exclusiv pentru piața neagra. Tradițional, aparatele foto se comercializează ca obiecte de lux in locații specifice sau in era digitala in magazine de componente periferice pentru calculatoare, doar ca acest aparat se vindea pe sub mana in talciocuri sau din geanta de comercianților rromi, ca fiind furate din Germania. Nu o sa combat stereotipul care sugerează ca rromii fura din Germania, pentru ca mai mult decât probabil chiar de acolo le-a venit marfa .

Partea interesanta este “tipologia umana” care a achiziționat acest tip de aparat. Din cauza socialismului cu chip uman (capitalism) forțat intr-un ritm frenetic, oamenii s-au adaptat in cunoașterea formei, dar nu si in înțelegerea fondului. Digital pentru marea majoritate (chiar si cu valente profund intelectuale) înseamnă pe un TV (monitor), dar nu numai, digital însemnand si aliniere cu vestul, de unde aparatul se presupune ca provenea, insa si frica anacronicitatii din cauza unei schimbări bruște. Acest aparat, chiar daca nu avea nimic din ceea ce s-a promis, avea discursul perfect: digitalul care poate înregistra si pe film, profundul nou imblanzit de lucrurile vechi.

Si acum ca am vorbit de individul tip din societatea fost-socialista, actual socialista, trebuie sa explic de ce consider ca acest aparat este unul dintre cele mai valoroase artefacte din istoria fotografiei. Tehnica de plagiat nu este nici pe de parte ceva nou, rușii copiind aparate foto chiar dinaintea apariției lor (Ilkon Zeiss produs sub numele de Moskva, Leica sub numele de Zorky). Cu toate ca ei copiau aparate in mod identic, ei aveau mândria naționala de a le schimba numele. Acest lucru  s-a schimbat odată cu apariția turiștilor străini in anii 90, care căutau chilipiruri. Ruși s-au apucat sa reagraveze aparate Zorky cu inițialele Luftwaffe si cu tot felul de ornamente de bun gust: Zvastici, tancuri sau acvila nazista, iar toate acestea pentru a trece aparate banale (10$) ca fiind modele foarte limitate (100$) pentru amatorii de chilipiruri. Astfel s-a născut un alt aparat foto pe care îl doresc in colecție  „Leica” Luftwaffe, si pe care inca nu îl dețin. Diferența intre acesta si modelul „Sony” este  ca cel din urma este produs pentru a satisface o nevoie de piața si nu regradat pentru o nevoie existenta pe piața.

„Roma este fondata pe minciuna si ipocrizie” Quo Vadis ; Toate companiile de pe piața aparatelor de consum au început prin a plagia aparatele făcute de altcineva, in special Leica pentru cei pre-1950 si exact Varex post-1950. De exemplu, Canon si Nikon au început prin a copia aparate foto Leica. Diferența intre acestea si „Sony” este ca cel din urma nu se pretinde un obiect de înalta clasa si valoare, fiind o chestie mizera care exploateaza publicul neavizat si digitalizarea chiar daca nu are nimic de a face cu ea.

Prima data când am văzut acest aparat era in 99, începutul anului 2000. Un rrom încerca sa îmi vanda aparatul ca fiind „digital” intr-o benzinărie langa București. Preț: „Pentru tine conașule 100$” . Domnul cu care călătoream dorea sa îl cumpere, dar a renunțat doar pentru ca nu dorea sa încurajeze furtul, dând cerere pentru acest tip de „servicii” si nu din cauza ca puneam la îndoiala veridicitatea „digitalului”.

Trecând de tehnicile de marketing foarte josnice, aparatul este chiar foarte interesant. Un TLR obținut prin modificarea unui Rangefinder  (acesta isi menține fereastra de vizare). Pentru a da impresia de scump, obiectivul are parasolarul incorporat sub forma de obiectiv aparținând unui SLR, acestea fiind in voga in acea perioada. Pentru a convinge de veridicitate, acesta are emulata si fereastra  care afișează distanta de focalizare, doar ca in cazul nostru, acesta prezintă diafragma selectata in funcție de ”regula super 16”. Punctul culminant al aparatului este modul auxiliar de vizare (principalul fiind fereastra de Rangefinder), acesta fiind format dintr-o lentila, o oglinda la 45 de grade si o bucata de plastic semiopac, sau după cum spunea domnul rrom, ecranul digital. Chiar daca aparatul este ingenios, nu pot spune ca nu are precedent (nu antropologic , ingineresc), avand in vedere ca exista un aparat Bosley. Poate ca este o inspirație pentru acesta, poate nu fara câteva vorbe din partea proiectantului chinez, altfel sunt doar speculații.

Paradoxal, acesta este doar o copie nerusinata a „Sony”, dar este si singurul aparat cu adevărat interesant produs de ei. Când mă gândesc la Sony nu mă gândesc la un aparat generic si relativ plicticos, banal, ușor de cuplat la Plasma din sufragerie.

Model:  Necunoscut | inscriptie Sony, Olimpus, Canon

Fabrica de productie: Necunoscuta se presupune China

An Fabricare: Necunoscuta se presupunde 1999-2004

Clasa aparatului: Rangefinder – TLR

Format: Cadru intreg | 35×24/35mm rollfilm

Obturaror:  1/60

Diafragma: f/6.3 | f/8 | f/11 | f/16 | in functie de regula super 16

Advertisements

About this entry