Lomografie (hipster photography)

 

Am studiat trendul Lomo (in Romania) care se prezinta ca o grupare cu iz Dada in fotografia moderna, care uraste fotografia de consum, imaginile pixel perfecte, falsitatea ridicata la stadiu de exaltare, pudoarea ciudatica a mentalitatii de secol XIX-XX si cam tot ce face fotografia moderna atat de plictisitoare. Toate acestea rezulta intr-o concluzie cum ca filmul e mai bun decat digitalul, premiza semanand cu cea a Canonistilor/Nikonistilor/Laicaistilor/Stupizistilor de toate neamurile, un club care se bazeaza pe anumite aparate foto pentru a obtine un efect specific care nu este neaparat particular fotografului. Derogarea fiind geniala, aparate foto scoase din circuitul pietei si cam tot cea ce poti face este acceptat! Genial. In sfarsit libertate, in sfarsit nimeni nu o sa iti spuna ca asa e bine si asa este rau, pentru ca asa spune el, fiecare isi poate cladi singur un drum personal. Gata cu imaginile plicticoase de tip Bad or good cu miti, campii si gagici dezbracate, etc.

Lomografia este unul dintre putinele concepte geniale dezlantuite asupra lumii si cu toate acestea, lumea l-a stricat. Intr-o utopie fara reguli si in care totul este permis, chiar anarhia fotografica fiind incurajata, se va ajunge ca toata lumea sa fie influentata si sa se influenteze la randul ei, determinand astfel lipsa totala a oricarei urme de creativitate. Apare astfel prototipul uman perfect, individul plin de tabu-urile surprinzator de asemanatoare cu cele care ii afectau dezvoltarea in sistemul bine si rau, sau cel putin asa sustinea.

Intr-un sistem cu doar 10 reguli de aur exista practic 11 reguli.

Nu fa ceea ce au facut cei dinaintea ta, inventeaza ceva nou, ceva particular tie! (regula 11)

Daca nu exista regula nr 11, atunci diferenta intre lomograf si orice alt fotograf este doar echipamentul folosit… superficial? Si atunci de ce ne chinuim sa folosim plasticurile astea mizerabile din anii 80, cu rola foto legata in jurul gatului pentru un sentiment mai profund de libertate?

Singurul lucru gresit in lomografie (ca si in orice fel de experiment) este sa incerci sa faci tot ce a facut altcineva. In momentul in care altcineva nu a facut nici un lucru asemanator, nu o sa poti fii comparat cu nimic si prin urmare nu o sa existe notiunea de bine si rau. Nu poti compara un brocoli cu o pulpa de porc, pentru ca amandoua se baga in gura, dar cam acolo functioneaza asemanarea. Dupa un an si ceva de analiza mi-am dat seama ca 98% din imagini puteau fi facute cu orice alt aparat digital sau film fara ca sa existe vreo problema. Lomografia este interactiunea cu aparate foto ostile si a caror ostiliate este antrenata de fotograf prin folosirea de tehnici ciudate de procesare a filmelor pentru a obtine imagini diferite de hoarda.

Tot ce ati citit mai sus este o prostie idealistica. De fapt lomografia e pentru hipsterii cool, care au nevoie de un accesoriu care sa denote un hobby de vita nobila cand se afiseaza intr-un club/party/intalnire cu prietenii, aparatul fiind un bling bling colorat care le arata necunoscutilor ca doresti sa pari un individ/o individa nu foarte superficiala, chiar daca asta esti. Este un sport al haitelor care ies si transpun tot ce prind pe film sub privirile stupefiate ale trecatorilor si admirative ale prietenilor. Nu negativul conteaza cand folosesti un Holga in 3 culori cu blitzuri colorate, ci conteaza cum arati in timp ce il folosesti si cel mai important cine te vede.

Toate acestea sunt doar pentru placerea consumerista, pentru ca probabil stiti ca aparatele lomo nu sunt ieftine, chiar daca costul de productie este echivalent cu 2-3 randuri de furculite de unica folosinta, cel mai ieftin aparat costand 200 lei, deci un profit mai bun decat in cazul cocainei. Putem discuta chiar de povestea transformarii aparatelor ieftine si inutile intr-un fashion simbol scump si pretentios, asociat muzicii cool, hainutelor scumpe care arata ieftin, Ray bans, Convers, Rulez si ochelarilor in carouri. Sa nu fiu inteles gresit, aparatele sunt superbe doar ca… incep sa devina simbolul artistilor snobo-capucini cu ochelari mari (ca ai bunicii) bolnavi de brand awareness, ”carturestio-cultura”, ”gorzo-pictura”, indie pop love si extremism … biciclistic.

Acesta ar fi si motivul pentru care cred ca aparatele foto ciudate trebuie folosite cel putin ca experiment. Placerea gestuala de a folosi un aparat foto este moarta la 90% din fotografi, ei fiind educati ca 5d este mai bun decat un d3x, desi in realitate e acelasi aparat, dar cu diferente in zona de marketing. Pentru a putea evolua ca si fotografi trebuie sa le incercam pe toate, pentru ca ma intreb cum am putea avea o parere despre Pinhole-uri cand noi nici nu intelegem cum merg? Si da, asta face imagini bune, imagini interesante. Deja m-am plictisit de cliseele deviant-art si imaginile lor premenstruale cu fete care par tot timpul afectate de o problema adolescentina despre care imaginea nu vorbeste.

Completari pe care nu am reusit sa le incadrez in text.

Lomografia este aducerea la nivel a fotografiei cu conceptele artistice, o trecere de la reportajul fals (corporatia magnum) la frumusetea aleatorie a banalului si bucuria manipularii perceptiei directe a transpunerii numita realitate. Principiile provin de la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX, cand “fotografia a omorat pictura” prin preluarea in totalitate a obiectului acesteia de activitate. Pictorii care au inteles ca o alaturare de pigmenti nu poate creea un obiect, ci doar perceptia acestuia a continuat, iar cei care nu au inteles acest lucru au devenit fotografi. Cel mai elocvent exemplu este Nicéphore Niépce, fost pictor, actual fotograf. Tocmai am ucis cu mintea tainele care le-am intalnit in cale, in timp ce Lucian Blaga este dezamagit, dar fotografului stereotip contiuna stavorositi sa ne aduca frumusetea floricelelor si rascracirea gagicutelor, toate fiind propuse si publicate in tot felul de anale.

Rene Magritte– Ceci n`est pa un pipe. (Aceasta nu este o pipa, ci imaginea unei pipe)

Zona de fotografie in cadrul curentului Bauhous este foarte interesanta, deoarece apare realizarea faptului ca o proiectie nu poate fi niciodata o copie a realitatii. In cel mai bun caz, putem captura transpunerea care sa ne sugereze interferenta prezenta intre fotoni si in nici un caz un obiect, pentru ca fara lumina un obiect nu exista.

“Fotografia este rezultatul obtinut pe suport fotosensibil cu sau fara aparat foto” Laszlo Moholy Nagy

Avangarda a incercat sa modifice perceptia din mentalul colectiv despre fotografie, dar lumea deja convenise. Urmele de pigment sunt abstracte si granulele de argint sunt o realitate, orice contestare fiind privita ca o blasfemie, iar reminescentele exista si in ziua de azi.

Mediul foto-electric (digital) prinde anvergura, inlaturand aproape total materialele foto-chimice (analog). Asa ca Lomografia a dat un ghionte de ajutor, luand sub tutela sa nostalgicii tineri care nu au prins ”era analog”. Mai conteaza cand banul este si trendul dicteaza? Disparitia filmului a survenit din cauza nevoii de constatare a unui eveniment de catre fotograf, si nimic mai mult. Asadar acestuia nu ii ardea sa prelucreze, imaginea dorita era acolo: din aparat, pe aparat. Daca tu mergi la chef, nu vrei sa dublu expui, pentru ca vrei ca lumea sa stie ca tu ai fost la chef. Te mai crede lumea daca ii arati ca ai fost la cheful X si peste imaginea aia ai o poza din vacanta din vama?

In general, Lomografia e murdara, multiexpusa si deteriorata, lucru care nu ii prea deranjeaza, pentru ca nimeni nu este capabil sa argumenteze logic regulile false din fotografie. Orice fel de “defect” este valoros pentru ca ofera specificitatea fotografiei unei anumite transpuneri. ”Dar este hazard” se mai aude ca si argument, desi hazardul este o simpla matrice de probabilitati pe care inca nu le cunosti, dar in momentul in care ai experimentat destul, acele necunoscute devine constante. Suprinzator, majoritatea lomografilor detin un set mare de cunostinte, pentru ca ei trebuie sa isi modifice/foloseasca/repare aparate foto care au o personalitate mai imputita decat 30 de hipsteri la un concert funk. Lomografii inteleg fotografia pe toate fetele, redscale joke. Rezumand haosul de idei, lomografia este revolta impotriva: cliseului simulacru al fericirii, regulii idioate de tip compozitie si moravuri indoielnice de genul ”aparatul meu are mai multi megapixeili/diafragma mai mare decat a ta”.

Dar lomografia dupa aceste principii nu exista! Am studiat lomografia romana chiar de la inceput si 90% din imagini sunt acelasi 35×24 compus pe “linile de forta”, ilustrand simulari ale fericirii de la tot felul de paranghelii indoielnice, gagicute tatuate si sa nu uitam animalute dragalase pe care vrei sa le mananci in bucatele mici, dupa care sa le vomezi din cauza ca sunt atat de dragalase, incat iti provoaca greata. Dar nu asta imi fute mie filmul, ci hipsterii care ”se victimizeaza trenduit”, cumparandu-si aparate intelectuale din Carturesti (1), si nu de la un magazin de profil pentru a se disocia de ”scabrosii de pe BOG si ale lor frustrari sexuale” (2). Nici una dintre aceste doua denominari ale unei retele sociale nu are nimic de spus prin fotografie (cu niste exceptii consemnabile) si de acea se executa portrete. Cand nu ai nimic de spus, faci portrete.