Imagini de ”succesuri”

Nu ati fost curiosi de unde provine inspiratia imaginilor de succes/succesuri? Stiind ca omul actioneaza 2% instinctiv si 98% pe baza preconceptiilor bazate pe valori social educate, raspunsul ar trebui sa fie evident. Cu toate astea, raspunsurile au pendulat in mintea mea. Astfel, pot sa ma intreb: de unde apar peisajele ”cu caprioare”, dar roca pierduta in neantul oceanului sau pisicuta si cateii acompaniati de copiii bucalati? Daca facem un ”ex-level” catre suavele domnite postate pe pietre, canapele, locatii exotice sau vama veche, putem avea certitudinea statisticilor scrise mai sus? Este oare vorba de educatie, repetitie, copiere si inspiratie dintr-un alt mediu? Si daca da, probabil trebuie sa fie vorba de un mediu usor repetabil, ieftin, preconceput pe baza unui sablon. Acest mediu se incadreaza in tiparul gravurii, dar daca gravura ar fi fost vinovata, ar fi existat un surplus de tiraje de acest fel pe peretii ”bojdeucilor de 10 etaje”.

Pictura poate aparea si ea ca o cauza a ineptiilor artistice enumerate mai sus, traditia iconografica avand o calitate reproductiva deosebita, dar o lipsa totala de implicare cognitiva a ”marelui artist”.

Serigrafia ar ramane singura varianta plauzibila dupa excluderea primelor doua, dar serigrafia nu a prins in Romania din cauza lipsei industriei publicitare. In comunism nu am avut oi imprimate cu Metro, iar chiar si pana acu 10 ani industria publicitara era o gluma de prost gust si inca este. Prin urmare multumim industriei publicitare partial inexistente ca nu ne-au influentat atat de mult, desi asta era scopul ei. Cu toate acestea, serigrafia este de vina, tap ispasitor, dar nu prin tehnica, ci prin produs – goblenurile.

Acesta este momentul in care publicul scuipa goblenurile si spune despre mirificele produse de manufactura ”hobistica” ca: ”este nasol, revoltator, chiar indecent, insipid, incolor si inodor”. A nu fi inteles gresit, dar chiar sunt, ele problematizand atat de pasnic si lipsit de freamat, incat ar trebui prezentate vacilor inainte sa ajunga la abator sau muncitorilor inainte de schimbul 3.

Cazul de mai sus s-ar numi in reperele mele ”ipocrizie sociala”, prezentand lucrari expuse de catre artisti fotografi, pictori, zugravi, iconografi si artisti instalatori cu/fara tevi in postura de a prezenta lucrari cu mesaj (continut dincolo de tehnica mult urita) repetativ ca si un goblen. Daca diferenta consta doar in inlocuirea acului cu aparatul foto, atunci de ce suntem suparati pe goblenuri? Oare uram atat de mult acele?

Advertisements

About this entry